Zakhor. Al Tichkah.

Aminteste-ti. Nu uita niciodata.

Se numea Sarah

Tatiana de Rosnay

se numea sarahCartea aceasta m-a emotionat si m-a induiosat pana la lacrimi. Ma bucur ca am avut onoarea sa citesc acest roman al autoarei Tatiana de Rosnay, dar mi-e foarte greu sa scriu despre el pentru ca gandurile, impresiile si emotiile se inghesuie toate si nu prea stiu cu care sa incep, mai ales ca sunt atat de multe de spus.

Tatiana de Rosnay este o scriitoare cu descendenta engleza, franceza si rusa, se trage dintr-o familie de artisti si diplomati, cu un tata scriitor, un bunic pictor si o bunica actrita.
Ea insasi o scriitoare si jurnalista renumita, alege tema acestui roman dintr-un episod rusinos si condamnabil al istorie Frantei, un subiect tabu despre care francezii evita sa-si aminteasca si sa vorbeasca si mult prea putin cunoscut.
Timp de zeci de ani, Franta a refuzat sa raspunda acuzatiilor privind participarea la Holocaust in timpul ocupatiei naziste. Abia in 1995 presedintele Jacques Chirac a recunoscut rolul jucat de Franta in deportarea evreilor.
13152 de evrei francezi, din care 4051 copii, au fost arestati in zilele de 16 si 17 iulie 1942 de catre politia franceza, nu de nazisti. Trebuie amintit faptul ca Gestapoul ordonase sa-i fie “livrat” un anumit numar de evrei intre 16 si 50 de ani, insa politia a considerat de cuviinta sa imbunatateasca ordinele si sa aresteze si copiii, atatea mii de copii evrei, dar cei mai multi dintre ei nascuti francezi.
Romanul debuteaza cu razia politiei franceze din dimineata zilei de 16 iulie, cand Sarah, o fetita de 10 ani, este luata impreuna cu parintii ei si dusi cu autobuzele alaturi de alte mii de evrei pe arena Veldrome D’hiver.
Disperata sa-si ascunda fratele mai mic, Sarah il incuie intr-un dulap din dormitor, “locul lor secret”, promitandu-i ca se va intoarce curand si-l va scoate de acolo.

Cartea alterneaza intre povestea Sarei si povestea din timpul nostru a Juliei Jarmond, o jurnalista americanca casatorita cu un francez. Julia trebuie sa scrie un articol despre a saizecea aniversare a evenimentelor de la Vel d’Hiv. In cursul cercetarilor, gaseste indicii in trecutul familiei sale care o determina sa incerce sa reconstituie destinul tragic al Sarei Starzynski.

Ajunsi pe stadion, familia Starzynski alaturi de ceilalti evrei francezi, sunt tratati ca animalele, zile in sir nu primesc nici apa nici mancare, sunt nevoiti sa-si faca nevoile fiziologice unul in fata altuia. Fetita asista la scene cumplite, sinuciderea unei mame si a copilasului sau, nasterea prematura a unui copil mort, barbati si femei innebunind in caldura nimicitoare, atacuri de cord, trupuri cuprinse de febra. Toate ororile acestea ii marcheaza sufletul inocent si cauta sa se refugieze in amintiri, amintirea zilelor fericite, a prietenilor, a fratiorului iubit.
Tot timpul Sarah tine in mana cheia de la dulapul unde isi ascunsese fratiorul si este hotarata sa gaseasca o cale de a se intoarce si a-l salva. Saruta cheia de parca ar fi sarutat obrajorii bucalati si parul buclat al copilasului.
In  loc sa li se dea drumul, dupa mai multe zile au fost urcati fortat in vagoane de tren pentru animale si transportati in lagarele franceze din Lorraine si Drancy- considerate anticamerele mortii, inainte de a fi deportati la Auschwitz.
Ajunsi in lagarul de la Beaune la Rolande, barbatii sunt despartiti de femei si copii. Sunt tratati inuman, li se da sa manance o supa de varza apoasa si nisipoasa, sunt lasati sa-si faca nevoile in vazul tuturor, femeile sunt nevoite sa-si spele trupurile murdare la un firicel de apa .
Scene dramatice au loc, li se rade parul din cap iar unei fetite, o sateanca ii smulge cu ura cerceii din ureche.
Dar cea mai dramatica scena se petrece cand mamele sunt despartite de copilasi, politistii se repezira asupra lor si le trasera pe mame intr-o parte si pe copii in cealalta latura a lagarului.
Urletul ascutit al mamei cand a fost separata de fetita, rochia sfasiata, gura contorsionata si parul valvoi sunt ultimele amintiri pe care Sarah le va avea cu mama ei. In aceste ultime clipe inainte de a fi suita in trenul mortii catre Auschwitz, Rywka Starzynski redevine femeia pasionala si puternica de care Sarahei ii era atat de dor.
Sarah reuseste alaturi de o alta fetita Rachel, sa scape din lagar. Fuga lor si lupta de a supravietui, dorinta Sarei de a ajunge la fratiorul ei si speranta ca poate mai este in viata, ca poate cineva l-a salvat, vedem ca indiferent cat de greu ne-ar fi, trebuie sa nu renuntam, sa mergem mai departe si sa ne luptam pentru ceea ce credem.
Ascunsa de o familie de francezi, Sarah reuseste in cele din urma sa se intoarca la apartament. Momentul cand isi gaseste fratele mort in dulap, este momentul cand inocenta Sarei, cand copilaria ei, mor. Totodata, aici alege Tatiana de Rosnay sa termine povestea Sarei, de aici continua doar cu povestea Juliei, care pe fondul destramarii propriei casnicii, incearca sa reconstituie povestea Sarei. Julia descopera ca vechiul apartament al familei sotului sau, a apartinut inainte unei familii de evrei arestata si deportata in cursul evenimentelor tragice din iulie 1942. Socata de aceasta descoperire, Julia vrea sa afle ce s-a intamplat cu acea familie si este astfel absorbita de destinul tragic al fetitei.
Incercand sa descopere adevarul despre Sarah, Julia este impresionata de taria fetitei si devine ea insasi mai puternica si lupta pentru copilul pe care-l poarta in pantece, chiar daca asta inseamna sfarsitul casniciei sale alaturi de Bertrand.

In prima jumatate a cartii, actiunea alterneaza intre prezent si trecut, trecem in fiecare capitol de la povestea Sarei la povestea Juliei, capitolele sunt scurte, iar actiunea progresiva. Nu ai timp sa te plictisesti, din contra, de multe ori te cuprinde nerabdarea sa afli ce s-a intamplat cu Sarah si personal, trebuie sa marturisesc, ca am mai rasfoit cateva pagini putin inainte, intrucat povestea fetitei de zece ani, mi s-a parut mult mai dramatica si interesanta.
Faptul ca alterneaza cele doua timpuri, permite scriitoarei sa sudeze cu succes actiunea din trecut cu cea din prezent.
Tatiana de Rosnay a vrut sa aduca in atentia noastra a cititorilor cateva lucruri petrecute in al doilea razboi mondial, lucruri despre care se stiu prea putine, cum ar fi razia de la Vel d’Hiv, despre Holocaust deoarece pentru multi dintre noi, nu mai este un subiect de actualitate.
Faptul ca in prima jumatate a cartii, nu ne dezvaluie numele Sarei si atunci cand face referire la ea, o numeste “fetita” arata ca povestea ei putea fi a oricui, impactul pe care l-a avut Holocaustul asupra ei, putea fi impactul resimtit si de alti supravietuitori. Desi au supravietuit,  parte din sufletul lor a murit odata cu familiile lor si odata cu ororile vazute in lagarele de concentrare.

M-a impresionat profund aceasta carte si v-o recomand cu toata dragostea! In final, TREBUIE SA NE AMINTIM pentru a nu permite ca asemea lucruri sa se mai petreaca, SA NU UITAM prin ce au trecut atatea mii de oameni, sa nu ramanem indiferenti fata de ura si fata de rasism!

Va doresc lectura placuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s