O iubire imposibila-Mary Jo Putney

Asa cum spune si titlul, este o carte romantica, dar nu orice fel de romantism, ci acel gen care mie imi place foarte foarte mult, historical romance.
Eroul acestei carti, Stephen, este un duce perfect, care a respectat intotdeauna regulile jocului, a fost primul din scoala, primul la sporturi, un model de urmat in societate si care a avut o sotie perfecta.
Lucrurile se schimba atunci cand  afla ca nu mai are decat cateva luni de trait intrucat sufera de o boala necrutatoare. Aflat in fata acestei vesti, Stephen realizeaza cat de goala este viata lui iar faptul ca a facut intotdeauna ce i s-a cerut si ca a respectat mereu regulile, il fac sa-si doreasca ca macar pentru scurt timp sa evadeze din granitele impuse de statutul sau si de societatea in care traia.
Stephen paraseste mosia imbracat ca un om simplu si se bucura de lucrurile pe care rangul sau nu i le-a permis sa le faca.
Calatorind din sat in sat, urmareste intr-o seara un spectacol organizat de o trupa de teatru, ajunge sa-i cunoasca pe membrii acestei trupe,si sa se apropie de familia de actori ce conducea trupa. In scurt timp incepe sa se indragosteasca de Rosalind, fiica adoptata a familie Fitzgerald.
In ciuda bolii, Stephen o cere de sotie stiind ca va fi o casatorie scurta si care va aduce beneficii pentru amandoi. Ramane surprins sa descopere caldura apropierii familiale si pasiunea mistuitoarea alaturi de sotia sa. Toate acestea ii fusesera refuzate atat de familie cat si de firea sa mai rezervata.
Insa in fiecare zi fericita care trece, Stephen isi aminteste ca este cu un pas mai aproape de moarte, si el, si Rosalind poarta in ei durerea apropierii acestui spectru care desi i-a adus impreuna, urma sa-i si desparta definitiv.
Va doresc lectura placuta pentru cele sau cei care iubesc acest gen, este o carte relaxanta dar care te face sa te gandesti ca trebuie sa traim azi, sa pretuim clipa pe care o avem acum!

Un răspuns »

  1. laura nechita spune:

    si mie imi plac povestile de acest gen, sunt atat de induiosatoare, te fac sa vezi cu alti ochi viata, sa pretuiesti fiecare moment al ei, cu bune si cu rele, sa schimbi ceva in atitudine.Trebuie sa invatam sa ne bucuram mereu de viata, caci maine e o noua zi si nu se stie ce ne poate aduce!

    Apreciază

Lasă un comentariu